
Organizatorii Rally Sweden 2012 au anuntat ca vor lua o decizie legata de productia si distributia TV in aceasta noapte. Termenul initial fusese stabilit pentru ora 12.
Dupa cum am scris deja, dupa ce FIA a anuntat vineri ca organizatorii urmeaza sa se ocupe de promovarea si televizarea evenimentelor pe care le gestioneaza, oficialii Rally Sweden au semnat un pre-contract cu firma finlandeza Filmwork, insa au nevoie de circa 300.000 de euro pentru a finanta productia si distributia TV. In cazul in care suma nu este asigurata, organizatorii intrecerii sunt nevoiti sa renunte la furnizarea de imagini pentru cele 40 de canale traditionale care difuzau competitia si sa se rezume la asigurarea necesitatilor posturilor din Norvegia si Suedia, care sunt vitale pentru a raspunde cerintelor sponsorilor.
Organizatorii au precizat insa ca nu stau cu mainile in san si, pentru a incerca sa salveze situatia, au semnat inca de ieri un contract cu In2Action Media, reprezentata de James Mercer, Marc de Jong si Simon Larkin, incredintand entitatii amintite dreptul de a reprezenta evenimentul in chestiunile legate de distributia TV internationala si de publicitatea indusa de aceasta.


















